La un "Expresso" cu... Georgeta Stepanov, nisporeneanca care a devenit “mamă” pentru viitorii jurnalişti…

Mai întâi studentă, apoi a urmat ciclul II şi III, a continuat în calitate de cadru didactic, din 2010 – şefa Catedrei de Jurnalism, iar din mai 2012 este decan la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, USM. Da, este vorba despre o persoană de succes - Georgeta Arseni (actualmente Stepanov), ce-şi are rădăcinile în Nisporeni.

Este autoarea a 6 cărţi din domeniul jurnalismului, a peste 60 de materiale ştiinţifice, coautoarea a mai multor studii şi proiecte ce ţin de etica şi deontologia mass-media, este membră a Consiliului de Presă şi, deja, al doila an este expert al fundaţiei SOROS pe proiectele mediatice.

Dar pe lângă profesionalism, găsim în această personalitate şi un om deosebit. Dragostea, atenţia, gingăşia, susţinerea şi răbdarea pe care o are faţă de studenţi a adus-o în postura de „mamă” a viitorilor jurnalişti.

Cum să nu ne mândrim cu aşa oameni talentaţi şi deosebiţi?

Doamna Stepanov, ce puteţi să ne spuneţi despre satul natal?

Cel mai frumos loc din lume este Ciuciuleniul. Un sat mare de răzeşi din inima codrului, cu grai şi tradiţii de nuntă deosebite, cu poziţionarea strictă la masă: femeile-n dreapta, bărbaţii în stânga. Ţin foarte mult la acel loc, chiar dacă satul aparţine acum raionului Hânceşti, eu oricum mă simt nisporeneancă. Mi-s dragi oamenii de acolo, fiindcă sunt deosebiţi şi talentaţi. Părinţii mei sunt din Ciuciuleni, dar pentru mine tot raionul Nisporeni este baştina mea – acolo mă simţ întotdeauna acasă.

De unde aveţi dragostea faţă de jurnalism?

Eu provin dintr-o familie care nu a avut tangente cu jurnalismul. Această dragoste a apărut, întâi de toate, fiindcă îmi plăcea literatura, limba română şi citeam foarte mult. Plus la aceasta eram o fire foarte activă şi probabil calităţile m-au orientat spre acest domeniu. Dar dragostea de jurnalist ca şi meserie am prins-o de la pământeanca mea Zinaida Izbaş. Dumneaei avea emisiunea pentru copii „Licurici” şi venea de multe ori în tabăra de vară sau la şcoală şi datorită acestei persoane am prins drag faţă de jurnalism.

Cum aţi ajuns să activaţi la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării?

Am depus actele necesare, numai că diferenţa de ce este acum şi ceea ce era atunci este foarte mare. Pentru ca să fii admis la această facultate trebuia să ai colaborări cu publicaţiile periodice. Astfel având în dosar multe materiale am fost admisă. Aşa s-a întâmplat că am reuşit să fac aici şi studiile de doctorat. Iar după acesta nu m-am despărţit de facultate, fiindcă am rămas să predau studenţilor.

Aţi lucrat în presă. Cum a fost debutul dumneavoastră în acest domeniu?

Eu nu am întâlnit mari dificultăţi, fiindcă am continuat în acel colectiv unde am făcut practica. Îmi erau cunoscute toate aspectele, ştiam ce înseamnă Nisporeni, ce reprezintă satele din raion, cum sunt oamenii de acolo.  

Am colaborat cu ziarul raional din Nisporeni, pe atunci Patriotul Sovietic, după care Crai Nou, iar după aceasta şi-a schimbat denumirea în Gazeta de Vest. Am mai colaborat cu Scânteia Leninistă, Tânărul Leninist – pentru că îmi plăcea să scriu şi devenise o dreprindere pentru mine.

Ştim că în 2000 aţi obţinut titlul de Doctor în Ştiinţe Politice, de fapt, eraţi prima femeie din RM care deţinea acest titlu, din 2010 – funcţia de şef de catedră şi recent cea de decan al facultăţii. Ce funcţii sau titluri vă mai propuneţi „să adunaţi” în colecţia dvs?

Niciodată nu mi-am propus să colecţionez titluri şi nu am aspirat să am funcţii, fiindcă mama mea a fost o persoană care a deţinut funcţii de conducere în viaţa ei şi era mai mult la serviciu decât acasă. Şi lucrul de acasă trebuia să-l fac împreună cu sora mai mică. De multe ori mă gândeam că dacă mama mea nu ar fi şef eu aş avea mai mult timp liber. Şi am zis că niciodată nu am să fiu şef, mi-am zis c-o să lucrez modest pentru ca să acord mai multă atenţie familiei. Dar aşa s-a întâmplat că realitatea m-a contrazis, fiindcă nu depinde doar de om , dar şi de anturaj, de situaţie şi, chiar, de felul cum îţi este soarta.

După aceşti 16 ani de activitate la FJŞC, ce doriţi să schimbaţi pe plan profesional?

Ca şi cadru didactic aş dori să am timp să cercetez tot ce ţine de evoluţia şi tehnologizarea mass-media, astfel încât să aduc informaţie utilă şi actuală studenţilor. Iar dacă vorbim, nemijlocit, de facultate, atunci aş vrea să fortificăm segmentul jurnalismului, anume din perspectiva calităţii formării profesionale, adică să îmbunătăţim baza tehnico-materială pentru jurnaismul audio-vizual.

Care este relaţia dvs cu studenţii?

Diferită. La anul I am o tactică şi până la anul III ea se schimbă. După părerea mea această tactică lucrează şi este eficientă. La anul I intru în auditoriu şi le spun: noi suntem parteneri ai unui proces, iar parteneriatul presupune îndatoriri şi obligaţii şi, chiar, insist asupra respectării unui set de regului, fiindcă copilul când nimereşte într-un mediu nou trebui organizat. Deja, cu cei din  anul II mai lejer, iar cu studenţii de la anul III suntem chiar pe picior de egal. Întotdeauna mă strădui să înţeleg studenţii, să le fiu un prieten...  

La rândul meu, fiind studentă la această facultate, sunt direct implicată în viaţa acestei instituţii şi, de multe ori, noi – studenţii vă numim „mama facultăţii”. Ce părere aveţi despre acest calificativ?

Ma emoţionat aceasta şi mă bucur că studenţii gândesc aşa, fiindcă o mamă n-o să facă nimic care să dăuneze cumva copiilor săi şi ei au observat aceasta. Mie, pur şi simplu, mi-s dragi studenţii. La orice acţiune a mea mă gândesc care va fi impactul şi apoi eu ţin atât de mut la această facultate, fiindcă aici am crescut, aici m-am format, m-am maturizat şi îmbătrânesc. Ea este casa mea. Dacă studenţii mi-au dat acest calificativ chiar sunt fericită!

Dacă ar fi să apreciati jurnalismul din RM, ce notă i-aţi atribui?

Nu aş putea să notez exact jurnalismul de la noi, dar aş putea spune cu certitudine că presa locală este mult mai obiectivă decât cea naţională. Eu şi studenţilor le spun - acolo, la presa locală se face adevărata şcoală, acolo se învaţă omenia, acolo este mult mai complicat să lucrezi ştiindu-i pe toţi şi să faci calitate. Astăzi în jurnalism nu mai este pulsul zilei, nu mai sunt în prim-plan problemele reale, ci distracţia. Eu consider că un bun jurnaist nu este acel care din nimic face senzaţie, un bun jurnalist este acel care, indiferent de situaţie, pune în prim plan dimensiunea umană.

Ce mesaj aveti pentru cei care vor să-şi facă studiile la FJŞC?

Dacă au abilităţi de a scrie, dacă simt drag pentru cuvânt, pentru omul şi lumea din jur, dacă au curaj şi obiectivitate, dacă au toate aceste valori – să vină la facultatea noastră! Aici nu numai că se studiază, dar se fortifică personalitatea şi verticalitatea studentului.

Aurella DUBAC.

Dragostea înseamnă totul !!!

”Cînd dragostea vorbește, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului” ( William Sahkespeare)

Dragostea este cel mai frumos anotimp al omului, în care el sădește, îngrijește și culege semințele iubirii...

Dragostea este ca un vis frumos. Uneori te pierzi în el și ești conștient de asta, dar nu dorești să revii la realitate, nu dorești să revii la această lume pierdută în praful vremii, nu dorești să revii la această lume ștearsă de valori…

Cînd iubirea se înrădăcinează în inimile noastre, despre care se zice că este atît de puternică încît poate să întoarcă valuri, să răstoarne munți, să răscolească întreaga lume…, nimic nu mai poți face.

Ce e mai frumos pe această lume decît dragostea? Ce e mai frumos pe această lume decît atunci cînd două inimi se iubesc? Ce e mai frumos pe această lume decît atunci cînd cele două inimi își împărtășesc dulcile dureri și succesele mărețe? 

Nimic!

Orice ființă de pe acest pămînt trebuie să iubească și să fie iubită, dar ca să fie iubită trebuie să iubească! Trebuie să-și creeze timp pentru aceasta chiar dacă are prea puțin, fiindcă acest timp este de două ori mai consistent dacă îl petreci cu persoana dragă.

Noi, oamenii avem dragoste, dar urîm din ce în ce mai mult... Deseori se joacă aceasta cu sentimentele oamenilor, de aceea nu trebuie să permitem ca dragostea să piardă și ura să învingă și mai ales că suntem oameni cu sentimente nu niște stînci de piatră.

Cînd am început să citesc versurile lui  Eminescu în școală, mi-am dat seama că nimeni nu a știut mai bine să descrie iubirea decît el, decît Luceafărul literaturii române.

 N-ar fi rău să fie bine, ca oamenii să se nască de două ori : o dată cînd se nasc și a doua oară cînd iubesc. Atunci –  s-ar vedea când ființa umană are parte de dragoste și când se pierde doar într-o singură viață!

După cum spunea Marin Sorescu : “Shakespeare a creat lumea în șapte zile.

În prima zi a făcut cerul, munții și prăpastiile sufletului.

În a doua zi a făcut rîurile, mările, oceanele și celelalte sentimente” reiese că sentimentele pentru un om înseamnă totul!!!

Bătrânețe - haină grea...

Încărunţită, dar cu sufletul mereu tânăr...

Mică de statură, căruntă, cu chip de înger, veselă și dornică de viață; mereu iubitoare, cuminte și înțeleaptă.

Trecută prin ani de pace şi război, foamete şi secetă, prin bucurii şi tristeţi, prin zâmbet şi lacrimi, bătută de ploaie şi ninsoare, muncită din zori şi până-n noapte, rămâne a fi şi astăzi o femeie puternică…

Încărunţită, dar cu sufletul mereu tânăr, cu credinţă în Dumnezeu şi cu speranţă la ziua de mine, de multe ori îngândurată strânge cu mare grijă cioburile amintirilor frumoase şi se străduie cu o atenţie deosebită să le aşeze în cartea prăfuită de vreme a familie Podaru din satul Şendreni, Nisporeni.

Este vorba despre o femeie deosebită, o bătrână cu suflet mare, o bunică care îşi aşteaptă nepoţeii cu gânduri frumoase şi cu sfaturi bune.

Născută la 22 iulie 1939, pe vremea celui de-al doilea Război Mondial, Maria Podaru din satul Şendreni a rămas numai cu mama, fiindcă tatăl ei (Spiridon) a plecat pe front şi nu s-a mai întors.Vremuri grele a avut de îndurat… De parcă războiul nu ar fi  fost de ajuns?  Ea a trecut prin ani grei de foamete şi secetă, dar fiind o persoană optimistă a trecut peste acestea şi astăzi îşi aminteşte cu lacrimi în ochi de acele momente de groază şi îi mulţumeşte lui Dumnezeu că a ocrotit-o şi i-a dat putere să treacă peste toate.

Albul din plete şi pielea trecută prin vremi o face să meargă mai departe cu mândrie, fiindcă trecutul ei a fost greu, dar şi frumos uneori. Îi place împletitul, brodatul, croşetatul, ţesutul, dar şi muzica - toată viaţa şi-a alinat-o prin această artă.

Îşi aminteşte cu duioşie în suflet cum a învăţat a croşeta la gura sobei, cum a brodat prima lucrare şi cum arată primul prosop ţesut de ea.  A realizat multe în viaţa ei, şi după cum spunea ea – muzica “este de vină“, că atunci când începea lucrul cu aţa şi cârligul începea şi cântul. Dar pe lângă acestea a profesat şi în domeniul croitoriei. Era unul dintre cei mai buni croitori. Şi acum încearcă să mai coase câte o haină, dar bătrâneţea nu-i permite.

Căruntă, cu chip de înger, veselă şi dornică de viaţă, mereu iubitoare, cuminte şi înţeleaptă – aşa arată bunica mea. O bătrână care, de multe ori, îşi ascunde mîinile bătătorite de atâta muncă şi doreşte să ne arate o altă faţă a vieţii – o viaţă lipsită de griji, de probleme şi chinuri, o viaţă plină de bucurie şi dragoste... De la ea culegem înţelepciune, credinţă şi putere!

Ea rămâne un tezaur al familiei, rămâne o punte de trecere între trecut şi viitor, rămâne a fi o călăuză şi un sfetnic bun pentru copii şi nepoţi!!!

 Bunicuță te iubim și să-ți de-a bunul Dumnezeu încă mulți ani înainte!!!

Mama - esti ca luna printre stele...

Dintre sute de fiinţe

Una-mi este cea mai dragă!

Un cuvînt în conştiinţă –

Acesta e cuvîntul „ MAMĂ” !

Mama e cea ce veghează

Primul sunet, prima rază!

Primul pas făcut de mine –

L-am păşit mamă cu tine !

Mi-a arătat  cum să-mi iau zborul

Să-mi stimez şi pofesorul!

Mi-a spus că-mi trebuie şi carte

Să ajung cît mai dreptate!

Mamă - eşti ca luna printre stele

Ce trăiesc în univers.

Eşti firul vieţii mele

Ce cu drag o să-l păstrez !

Aş vrea ca tu mereu

Să fii în gîndul meu,

Să mă duci pe drumul vieţii

Cu paşi lini şi cu poveţe!

Aş vrea să pot să-ţi dărui veşnicia,

Prin clipa cea fugară a anilor ce trec…

Poveste minunată mi-a fost copilăria –

Şi pentru asta, mamă, vreau să-ţi mulţumesc!

Eşti raza mea de rouă, parfumul dimineţii,

Un astru blind pe cerul vieţii mele eşti!

Dac-aş putea să-ţi dărui tinereţea –

Ce mult aş vrea să văd că-ntinereşti!!!


                                                     (creație proprie)

“Dacă suntem uniţi şi Dumnezeu ne ajută!!!”

Interviu în exclusivitate cu cel mai tânăr primar din RM!

Dinamic, comunicativ, perseverent, optimist, încrezut în forţele proprii, bun organizator, strateg, cu spirit de echipă, receptiv la doleanţele celor din jur...

Este vorba despre dl Ion CRUDU, noul primar al com. Vărzăreşti, un tânăr de 26 de ani, nascut în satul Şendreni, com. Vărzăreşti.

Şi-a făcut studiile la Gimnaziul „Şendreni”, Nisporeni, după care a urmat Liceul Teoretic “Spiru Haret”, Moineşti, România şi studiile de licentă şi masterat la Facultatea de Drept, Universitatea “Al. I. Cuza“, Iaşi, România.

De ceva timp în urmă şi-a propus să facă o schimbare în satul natal. Primul pas l-a facut – a devenit primar, acum îi ramâne să-şi atingă scopul până la capăt (să facă acea schimbare, care, de fapt, şi-o dorec multi cetăţeni ai comunei Vărzăreşti)...

În legatura cu acest subiect  am mers la dumnealui şi am realizat un interviu.

Sunteţi cel mai tânăr primar din istoria comunei Vărzăreşti, a raionului Nisporeni, şi dacă nu greşesc şi din istoria Republicii Moldova. Ce va determinat să mergeţi spre această cale?

Ion Crudu : Au fost mai multe motive care au stat la baza deciziei ce am luat-o. În primul rând, făcându-mi studiile peste hotare, când veneam acasă vedeam că ceva trebuie schimbat la noi, vedeam că trebuie să se rezolve diferite probleme şi de fiecare dată spuneam că o să mă întorc în ţară dacă vor fi alte condiţii, de altfel, cum spune toată lumea plecată peste hotare... Şi la un moment dat cineva mi-a dat o replică tare înţeleaptă – “Dacă vrei condiţii trebuie să ţi le faci tu singur”.

Un alt motiv ce ma deteminat să lupt chiar de la această vârstă, fiindcă este o provocare ţinânt cont de faptul că deja aşa este tipologia în mintea oamenilor, este un stereotip ca primarul să fie unul de 50 de ani, şi anume înlăturarea acestui stereotip şi a arăta că generaţia tânără poate să aducă elemente noi, inclusiv într-o comună şi fiind reprezentent al acestei generaţii vreau să arăt că şi un tânăr, sau cum îmi spuneau unii în campania electorală “un paţan” într-adevăr poate să facă lucruri destul de bune.

Al treilea motiv ţine de afecţiunea care o am faţă de familie, rude şi, chiar de consăteni, fiindcă cineva şi-a dat viaţa pentru această palmă de pământ, iar noi nu facem altceva nimic decât să dăm cu piciorul la ceea ce avem pus pe taler.

Se ştie că orice început este greu, şi cum dvs sunteţi la început de cale, vrem să ştim dacă aveţi o călăuză, o persoană care vă sfătuieşte şi vă îndrumă.

Ion Crudu : Neapărat. Îmi amintesc de o frază, o apoftegmă de la un părinte – Maxim Mărturisitorul - “Cel ce nu se sfătuie cade ca frunza de pe ram”... Călăuza mea sunt oamenii, eu permanent mă consult cu cetăţenii fiindcă ei mi-au oferit această putere. Bineînţeles că sunt şi probleme mai sofisticate în privinţa cărora mă consult cu alte persoane, aici includ şi consilierii. Dacă vorbesc de o călăuză spirituală, atunci mă consult cu preotii de la locaşurile sfinte din comună. Iar ca arhistrategi ai consultării sunt cei din vârful piramidei societăţii, aici mă refer la prim-ministrul RM şi la consilierii acestuia.

 Aveţi patru luni de când exercitaţi această funcţie, cum vă simţiţi în postura de primar?

Ion Crudu : Nimic deosebit, mă aşteptam la ceva ce mă va lua prin surprindere, dar... Plus la aceasta conştientizez faptul că funcţia de primar este una onorifică, dar în cazul meu pe departe. Eu sunt de părerea că cel ce vrea să fie mai mare peste consăteni, el trebuie să fie slujbaşul lor. Mă simt exact în calitatea în care trebuie să ajut cu tot ce pot aceşti oameni care mi-au oferit o parte din increderea şi bunăvoinţa lor.

Am avut zile care mă depăşeau - 30 de audienţe pe zi, veneau oameni cu probleme nerezolvate de ani întregi şi am încercat să le hotărăsc în câteva zile. Este un efort deosebit, dar mulţumesc lui Dumnezeu că îmi reuşeşte, şi anume acest fapt mă bucură – atunci când se văd rezultate, căci dacă munceşti şi nu ai roade, atunci toată munca este în zadar.

 Suntem la curent că chiar de la început, de cum aţi intrat în funcţia de primar, s-a şi mişcat câte ceva în comuna Vărzăreşti. Vorbesc despre acoperişul Casei de Cultură şi drumul din Şendreni, care recent au fost reparate. De când erau planificate aceste acţiuni?

Ion Crudu : La finalizarea acestui proiect vreau să fac o şedinţă de deschidere, unde să mulţutmesc oficial şi să explic cetăţenilor că aportul deosebit pentru aceste investiţii a fost adus de către fostul vice-primar al comunei Vărzăreşti, dl Vasile Guţanu. Aici menirea mea a fost de a cataliza, de a accelera procesul.

 În campania electorală, dvs în comparaţie cu ceilalţi candidaţi, nu aţi adus în faţa oamenilor o listă mare de promisiuni, dar până la moment se văd câteva acţiuni implementate. Totuşi ce vă propuneţi să realizaţi în comuna Vărzăreşti timp de patru ani?

Ion Crudu : Am clar în minte fixate priorităţile comunei. În primul rând satele trebuie să fie aprovizionate cu apă, să dispună de canalizare şi de iluminare. După ce avem această infrastructură asigurată, doresc să aduc un grant pentru a face toate drumurile din comună. Făcând drumurile din comună propun să rezolv problema cu gunoiul, să avem şi noi o gunoişte autorizată. Un alt aspect este să motivez cât mai mult domeniul de investiţii private, aici vorbesc atât de locuitorii din comună, cât şi de investitorii străini, căci prin atragerea investiţiilor putem genera noi locuri de muncă.

Readucerea şcolilor la nivelul care este normal să funcţioneze. Am efectuat o vizită la Ministrul Educaţiei, unde am reuşit să ajungem la un numitor comun, şi astfel în şcolile din comună se va investi major, se va face o sală de sport care să fie accesibilă tuturor cetăţenilor din comună. Tot în lista de priorităţi am realizarea a două parcuri şi reparaţia totală a Casei de Cultură Vărzăreşti cu cinematorgaf în interior.

Știm că anul acesta în RM a fost implementat procesul de optimizare a învățământului. Cum vă descurcați dvs în această privință cu cele trei sate pe care le aveți?

Ion Crudu : Nu ştiu dacă toţi cunosc ce înseamnă proces de optimizare? Eu am să fiu un pic mai simplu: noi avem de ales – ori ne desfăşurăm activitatea (mă refer la cadrele didactice şi la elevi) într-o clădire veche de mai bine de o sută de ani, fără sală de sport, fără dotări, unde avem cheltuieli care se ard în vânt – ori pe de altă pare, avem centralizată una sau două instituţii, care au toate standartele în conformitate cu legislaţia în vigoare, unde profesorii au toate condiţiile pentru a preda, unde să fie asigurat transportul copiilor de acasă până la şcoală. Acesta este procesul de optimizare, alegem o variantă din două. Din cele trei şcoli din comună vor exista două. Şcoala de la Vărzăreştii Vechi are mai puţin de o sută de elevi, clădirea mai mult de o sută de ani, este fară sală de calculatoare, fară sală de sport, fară aierisire, dar această clădire, acest monument istoric nu va fi demolat, dorim să-l transformăm într-un muzeul mare al comunei.

Am vorbit cu cei de la Ministerul Educaţiei şi cu cei de la Direcţia de Învăţământ Nisporeni că nu voi semna dispoziţia de a închide şcoala de la Vărzăreştii Vechi până când nu am să stiu că elevii vor fi asiguraţi cu transport. Şi începând cu 19 septembrie aceşti copii merg la școală cu maxi-taxi.

 Ce mesaj aveţi pentru oamenii din comuna dvs?

Ion Crudu : Să fim uniţi, căci în momentul în care suntem uniţi şi Dumnezeu ne ajută să rezolvăm problemele... Să lucrăm ca o echipă şi să realizăm cu succes ceea ce ne-am propus!!!

O poveste de toamnă

 

După ce am coborât cele 221 de trepte de la intrarea în parcul Valea Morilor din Chişinău m-am aşezat pe o bancă, pur şi simplu să observ ce se petrece acolo. Şi fără ca să îmi dau seama, uşor-  uşor toamna a pus stăpânire peste gândurile, trăirile şi cugetările mele.

Ninsoarea de frunze galben-ruginii, verzi-aurii şi roşietice se aşterneau ca un covor pe pamântul trist şi îngândurat. După care o adiere uşoară de vânt îndemnă frunzele la dans, îndemn la care ele nu s-au gândit mult şi au început să danseze în vazduh.
O veveriţă neastâmpărată, după ce a cătat insistent ceva de mincare, s-a ghemuit cu o nucă în mâini la tulpina unui copac şi mă privea, la început, cu frică, după care a început să mi se laude cum strange ea ghinde şi nuci pentru iarnă.
Cerul senin, brăzdat din când în când de norii fumurii parcă se juca cu mine, îmi dăruia pentru câteva clipe o rază de soare după care mi-o lua înapoi şi jocul acesta a continuat mult timp…
Peisajul din faţa mea părea coborât dintr-un tablou al unui pictor celebru care a pus cu mare grijă culorile pe fiecare firicel de iarbă, pe orice frunză, pe fiece strop de rouă şi pe orice vietate.
Toate acestea m-au făcut să înteleg ceea ce până acum mi se parea imposibil - să percep limbajul copacilor, tulburarea vântului, suspinul soarelui şi să trăiesc aceleaşi emoţii cu întreaga natură.

Auzeam cum copacii oftau de durere şi chiar mi s-au destăinui spunând că în fiecare toamnă  plâng de tristeţe atunci când frunzele îi părăsesc, că acestea sunt ca niste copii pentru ei…

Cearta salciilor care, mai tot timpul sunt supărate, m-a impus să înţeleg de ce stau mereu cu crengile frumoase şi lungi asupra pamântului. Cu toate că sunt rude, ele nici nu vorbesc şi nici nu se privesc una pe alta. Dar ce să-i faci? Aceasta-i realitatea…

Foşnetele pline ale frunzişurilor, hohotirea despletită a vânturilor, clinchetele moi ale apelor, ceaţa din departări şi aierul fumuriu pune o ştampilă temeinica atmosferei de toamnă, o atmosferă de poveste. Dar zgomotul ciocanelor celor care lucrează la barajul lacului Valea Morilor mă trezeşte din această feerie, şi văd cu totul altă faţetă a toamnei. Oameni grăbiţi, oameni care zi de zi mătură frunzişul pe de drumuri şi alei, oameni care se trezesc mult prea dimineaţă ca să reuşească să stângă roadele  acestui an, oameni mult prea bătrâni şi istoviţi de atâta muncă...

Serenadele greierilor nu se mai aud, păsările nu ne mai încântă cu vocile lor, soarele nu ne mai alintă cu căldura sa, copacii nu ne mai inspiră încredere, cerul nu mai vrea sa ne ofere seninătatea şi plânge din ce în ce mai des, dar în chimb, toamna avem stele mai ‘‘coapte’’ care ne veghează visele, avem ape mai reci şi mai curate, avem roade şi hambare pline, avem duceaţa bobiţelor de poamă, avem dimineţi cu rouă şi brumă care ne înviorează, avem speranţe care se nasc şi se îndeplinesc, avem tandreţe şi nostalgie în suflet...

Ani de studenţie – clipe de neuitat

Nisporenenii în studenţie...

Studenţia - perioada vieţii când încerci doar senzaţii tari, când obţii cunoştinţe mai aprofundate într-un anumit domeniu, când ai posibilitatea să te afirmi, când îţi permiţi să iei singur decizia în fiecare dimineaţă dacă vreai să vii la ore sau să mai dormi un pic.

Cât am spune noi - studenţii că uneori ne plictisim de acest program - ore, seminare, teste, examene, totuşi viaţa de student este una plină de aventuri. Să luăm chiar primele zile la universitate - profesori, colegi, coridoare, săli, conferinţe, prelegeri, seminare - totul este nou, pentru unii chiar şi oraşul este nou.

Când pronunţi cuvântul “studenţie” te gândeşti la nişte tineri energici, plini de viaţă, mereu receptivi la ce se află în jurul lor, dar care, totuşi, îşi schimbă calificativele în funcţie de perioada şi mediul în care trăiesc. Studenţii de acum, în comparaţie cu cei din anii ‘90 sunt mai independenţi, dornici de a se aventura, de a descoperi mereu ceva nou şi interesant, de a se implica în diferite activităţi, de a se pune faţă în faţă cu nişte situaţii de risc.

Ca să întărim această imagine a învăţământului suprior am luat drept suport studenţi de la noi, din Nisporeni, care şi-au făcut şi îşi fac studiile la universităţile din RM. Prin intermediul lor putem observa dinamica vieţii de student.

Doamna Margareta PODARU din Şendreni, Nisporeni, fostă absolventă a Facultăţii de Medicină Generală din cadrul Universităţii de Medicină “ N. Testimiţeanu” zice că cu 20 de ani în urmă viaţa de student era mai diferită de cea de acum. Studenţii făceau cunoştinţă în biblioteci nu pe internet şi nu puneau un accent atât de mare pe vestimentaţie. Că erau uniţi, se ajutau unul pe altul şi le era interesant şi plăcut să petreacă timpul la facultate. Ea spune că chiar şi acum ţine legătura cu colegii de facultate. Dar acum, deja, nu se mai învaţă, acum se plăteşte, studenţii sunt materialişti şi nu au între ei decât relaţii din care să profite...

Am mai discutat şi cu Ştefan FOMOV, un  nisporenean care a absolvit Academia de Studii Economice din Moldova în anul 2001. El a afirmat: “eu fiind o fire dezgheţată simţeam nevoia să-mi exprim toate opiniile, dar nu întotdeauna îmi permiteam. Noi eram, într-o oarecare măsură, constrânşi de regimul de la putere, mai mult ni se dicta decât ni se propunea... Dacă aş fi avut libertatea pe care o au studenţii de azi, nu aş pierde nici o ocazie de a o folosi...”. 

Dar să vedem ce spun studenţii de acum. Ion CIORICI din Vărzăreşti, Nisporeni este la moment student în anul III la Facultatea de Radio-electronică şi Telecomunicaţie, Universitatea Tehnică din RM. El ne-a spus următoarele: “mă simt liber în acţiunile pe care le fac, dar totodată am şi un grad de responsabilitate. Noi trăim într-o societate democratică şi suntem mai deschişi, mai dinamici, mai creativi... poate de aceea devenim mai imuni la anumite situaţii, ne integrăm mai uşor într-un colectiv nou, şi, cel mai important, ştim să ne exprimăm orice opinie atunci când simţim că este nevoie”.

Sigur că evoluţia în timp a învăţământului superior a surprins diferite ipostaze. Vremuri diferite, oameni diferiţi şi opinii diferite, dar studenţia rămâne a fi cea mai frumoasă perioadă din viaţa oricărui om. O perioadă în care te maturizezi şi încerci să te descurci de unul singur, şi de ce nu – perioada care îţi creează  personalitatea şi care îţi oferă bucata de pâine în viitor!!!

PS.

Pe parcursul anilor de studenţie nu uitaţi să vă faceţi din colegi – prieteni, din profesori – călăuze, din căminul studenţesc – cea de-a doua casă, ca peste ani să priviţi cu împlinire tabloul amintirilor frumoase de pe timpul facultăţii...